Elephant Club, 02.12.2010

4 Dec

Concertul din Elephant Club, aşadar.

Joi, 2 decembrie, ora 22. Afară, frig, ud, noapte (ca de obicei la acea oră). Înăuntru, ceva mai cald, ceva lume, noi pe scenă. Prima dată în patru, prima dată cu o sonorizare atât de bună încât s-a auzit ok şi vocea. Lucru rar, se pare.

Şi ce s-o lungim, a ieşit bine. Toţi au fost de-acord că ăsta a fost cel mai bun concert de până acum, am dat opt piese, la a cincea mi s-a rupt coarda (şi cam pe-acolo am şi pierdut firul un pic). Momentul când simţi coarda înmuindu-se sub degete e oribil. Cam ca atunci când descoperi că ţi-a leşinat pisica, dacă ştiţi cum e (eu nu ştiu, de fapt, dar îmi pot imagina). Nu te mai gândeşti decât cum să termini cântecul mai repede, şi ştii bine că nu poţi, că mai urmează o strofă, un refren cântat de două ori şi un solo de chitară (pe care din fericire nu-l faci tu). După ce se termină toate astea, schimbi chitara, regreţi că n-ai acordat-o pe aia de rezervă înainte de concert, regreţi că n-ai făcut soundcheckul şi cu ea, observi că de fapt nu mai înţelegi nimic din cum sună tot, că habar n-ai care-i poziţia corectă a manetei care reglează sunetul, că tremoloul te încurcă şi ai vrea să-l rupi şi să-l înfigi în perete, dar nu-i chitara ta, aşa că pentru o vreme poţi să-ţi iei adio de la orice fel de concentrare, şi să încerci să spui versurile cât de cât corect.

În fine, şi la sfârşitul concertului îţi dai seama că de fapt o mare parte din cei prezenţi nici nu s-au prins că ţi se rupsese coarda.

Dar în afară de această lungă şi de fapt neimportantă paranteză, concertul a ieşit mişto, noi ne-am simţit bine pe scenă, sper că şi spectatorii în sală, şi în sfârşit eu am reuşit să cânt „Oamenii”, nu să-l urlu.

Deci cam aşa.

Alex

One Response to “Elephant Club, 02.12.2010”

Trackbacks/Pingbacks

  1. E altceva într-un club plin. « Aeroport. - December 19, 2010

    […] De atunci şi până acum a venit Ştefan, al patrulea dintre noi, cu care am mai dat câteva piese la începutul lunii, în Elephant. Un al patrulea om care să ştie pe la toate instrumentele era exact ce ne lipsea şi e exact ce […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: