E altceva într-un club plin.

19 Dec

Dacă eşti pe scenă, diferenţa e cu atât mai mare. Astă-noapte Aeroport a dat în Lăptărie primul concert promovat. La vreo oră jumate înainte de miezul nopţii, m-am speriat când am intrat în club şi nu am găsit cele cincizeci de feţe anunţate pe Facebook, ci vreo sută cincizeci. Bineînţeles, mi-am zis, diferenţa se datorează promovării făcute de Guerrilla şi de B365, dar chiar aşa nu mă aşteptam… Bun, ajung repede la scenă, pun stativele pe care le-am reparat acasă cu taică-meu, Luca mă întreabă de două ori dacă e totul bine şi dacă nu-mi lipseşte nimic, cobor la toaletă, unde îmi pun costumaţia de scenă şi la intrare mi se cere din nou să plătesc bilet. Paznicii se amuză, intru, mă strecor prin public şi primesc priviri care sugerează că am greşit etajul, ziua sau epoca.* În câteva minute mă răzbun bocănind la tobe prima piesă. După acordul care o încheie vine spre noi un vuiet plăcut din partea publicului – pentru mine a fost oficializarea ieşirii noastre din underground (cum altfel, Lăptăria e la etajul patru), la fel ca un prim sărut. Iertaţi-mi patetismul.
___
 * De fapt ţara o greşisem, imitam portul naţional din Peru. De Ştefan ce să mai zic? Avea filmări în seara asta – e protagonistul primului serial de televiziune „Superman” din România – şi când colo i s-a pus o chitară de gât şi a trebuit să cânte cu noi.

Aeroport. De la stânga la dreapta: Luca, Cristian, Ştefan, Alex. Foto: Andrei Todea

Pentru concertul ăsta ne-am suportat unii altora feţele în fiecare zi timp de două săptămâni. Am încercat piesele în mai toate ritmurile pe care le ştiam: disco, reggae, swing, 6/8 shuffle, twist, bossa nova etc. (Sau nu, Alex a refuzat să facem „Viaţa” cha-cha.) Iar în afară că Luca nu a ajuns la tobe şi nici Ştefan la synth, toate celelalte combinaţii au fost trecute în revistă! Deşi în concert nu s-au văzut toate astea, s-a putut vedea în schimb că am căpătat încredere în rotaţie şi că ea a devenit dintr-o jonglerie plătită cu multe emoţii (aşa a fost la concertele trecute) o nouă trăsătură a soundului Aeroport. Deci ceva necesar, fără de care n-am mai fi Aeroport. Există multe subtilităţi în demersul ăsta şi le acordăm întâietate pentru că vrem ca mesajul versurilor lui Alex să ajungă cât mai nealterat în inimile şi minţile publicului. Nu uitaţi – sau aflaţi – că Alex e pe jumătate neamţ, ceea ce înseamnă că ne putem lăsa educaţi de valorile pe care le-a adus cu sine de peste graniţă, nu o să strice. Ca să nu mai spun că e scriitor şi un om (îngrozitor de) sensibil.

Am cântat aproape o oră, cu un antract de mers la pipi pus strategic la jumătate. Cele mai multe piese s-au auzit şi în concertele anterioare, însă într-o formă mai schiţată. De atunci şi până acum a venit Ştefan, al patrulea dintre noi, cu care am mai dat câteva piese la începutul lunii, în Elephant. Un al patrulea om care să ştie pe la toate instrumentele era exact ce ne lipsea şi e exact ce am primit. Imediat după ce s-au golit toaletele am băgat „Vai” şi după ce am terminat „Vai” publicul a început să-i scandeze refrenul. Atât le-a trebuit! Cum a spus şi Alex, sunt mari şanse să îl audă la Guerrilla în ianuarie până or să se sature. Şi când se satură, dăm alt concert răsunător, unde or să cânte „am exact ce merit” sau mai ştiu eu ce şi o să urmeze la radio, să zicem, „Exact” şi uite-aşa, tot aşa. Mulţumim!

Nu v-am spus (poate ştiaţi?) că am numit concertul printr-o întebare: „Cine este Simona Ionescu?”. Acum nu vă aşteptaţi că răspunsul era concertul, ştiţi bine că rolul artistului e de a pune întebări, nu de a plasa răspunsuri🙂 În schimb, când am cântat piesa din titlu a fost cu noi pe scenă o fată drăguţă, o devotată, Simona Ionescu din cap până în picioare trecând prin buletin. Şi nu doar atât – purta un tricou în dungi subţiri şi colorate!

De la portretul robot până la tête-à-tête. Există zvonuri că Sandra Brown ar vrea să lanseze personajul Simona Ionescu într-un nou roman al său.

Mă tot gândeam dacă să consemnez momentul când mi s-a rupt pedala de tobă mare. Evident, câteva minute rele la gust, dar pline de sens. Credem că e mai bine să menţii un dialog cu publicul chiar şi în momentele jenante, să îl laşi să participe şi la altceva decât la scrierea gloriei celor de pe scenă. Pentru că în definitiv spectacolul Aeroport nu se adresează lui „vin la concert ca să uit” (să mă relaxez tâmp), ci lui „vin la concert ca să-mi amintesc” (ce e important între oameni).

Cristian

One Response to “E altceva într-un club plin.”

  1. Dulce Deea December 20, 2010 at 10:58 #

    Bravo, Cristi! Grozav reportaj de la faţa şi auzul locului🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: